stabilizatori din PVCsunt aditivi utilizați pentru îmbunătățirea stabilității termice a clorurii de polivinil (PVC) și a copolimerilor săi.Pentru materialele plastice PVC, dacă temperatura de procesare depășește 160 ℃, se va produce descompunere termică și se va produce HCl gaz.Dacă nu este suprimată, această descompunere termică va fi și mai agravată, influențând dezvoltarea și aplicarea materialelor plastice PVC.
Studiile au descoperit că, dacă materialele plastice PVC conțin cantități mici de sare de plumb, săpun metalic, fenol, amine aromatice și alte impurități, procesarea și aplicarea acestuia nu vor fi afectate, totuși, descompunerea termică poate fi atenuată într-o anumită măsură.Aceste studii promovează înființarea și dezvoltarea continuă a stabilizatorilor din PVC.
Stabilizatorii obișnuiți din PVC includ stabilizatori de organostaniu, stabilizatori de sare metalică și stabilizatori de sare anorganică.Stabilizatorii de organotină sunt utilizați pe scară largă în producția de produse din PVC datorită transparenței, rezistenței bune la intemperii și compatibilității.Stabilizatorii de sare metalică folosesc de obicei săruri de calciu, zinc sau bariu, care pot oferi o stabilitate termică mai bună.Stabilizatorii de sare anorganică, cum ar fi sulfatul de plumb tribazic, fosfitul dibazic de plumb etc., au termostabilitate pe termen lung și o izolare electrică bună.Atunci când alegeți un stabilizator PVC potrivit, trebuie să luați în considerare condițiile de aplicare a produselor din PVC și proprietățile de stabilitate necesare.Diferiți stabilizatori vor afecta performanța produselor din PVC din punct de vedere fizic și chimic, așa că sunt necesare formulări și teste stricte pentru a asigura adecvarea stabilizatorilor.Introducerea și compararea detaliată a diverșilor stabilizatori din PVC sunt după cum urmează:
Stabilizator de organotină:Stabilizatorii organotin sunt cei mai eficienți stabilizatori pentru produsele din PVC.Compușii lor sunt produșii de reacție ai oxizilor de organostaniu sau clorurilor de organostaniu cu acizi sau esteri corespunzători.
Stabilizatorii de organotină sunt împărțiți în care conțin sulf și fără sulf.Stabilitatea stabilizatorilor care conțin sulf este remarcabilă, dar există probleme de gust și colorare încrucișată similare cu alți compuși care conțin sulf.Stabilizatorii organostaniului fără sulf se bazează de obicei pe acid maleic sau pe jumătate de esteri ai acidului maleic.Le plac stabilizatorii cu metil staniu sunt stabilizatori de căldură mai puțin eficienți, cu o stabilitate mai bună la lumină.
Stabilizatorii de organotină sunt aplicați în principal pe ambalajele alimentare și pe alte produse transparente din PVC, cum ar fi furtunurile transparente.
Stabilizatori de plumb:Stabilizatorii tipici de plumb includ următorii compuși: stearat de plumb dibazic, sulfat de plumb tribazic hidratat, ftalat de plumb dibazic și fosfat de plumb dibazic.
Ca stabilizatori de căldură, compușii de plumb nu vor deteriora proprietățile electrice excelente, absorbția scăzută de apă și rezistența la intemperii exterioare a materialelor PVC.In orice caz,stabilizatori cu plumbau dezavantaje precum:
- Avand toxicitate;
- Contaminare încrucișată, în special cu sulf;
- Generarea de clorura de plumb, care va forma dungi pe produsele finite;
- Raport mare, rezultând un raport greutate/volum nesatisfăcător.
- Stabilizatorii de plumb fac adesea produsele din PVC opace imediat și se decolorează rapid după căldură susținută.
În ciuda acestor dezavantaje, stabilizatorii cu plumb sunt încă adoptați pe scară largă.Pentru izolarea electrică, se preferă stabilizatorii cu plumb.Beneficiind de efectul său general, sunt realizate multe produse flexibile și rigide din PVC, cum ar fi straturi exterioare ale cablurilor, plăci dure din PVC opace, țevi dure, piele artificială și injectoare.
Stabilizatori de sare metalica: Stabilizatori de sare metalica mixtesunt agregate de diverși compuși, de obicei proiectate în funcție de aplicații și utilizatori specifici PVC.Acest tip de stabilizator a evoluat de la adăugarea de succinat de bariu și acid de palmier cadmiu în monoterapie la amestecarea fizică a săpunului de bariu, săpunului de cadmiu, săpunului de zinc și fosfit organic, cu antioxidanți, solvenți, diluanți, plastifianți, coloranți, absorbanți UV, înălbitori. , agenți de control al vâscozității, lubrifianți și arome artificiale.Ca urmare, există mulți factori care pot afecta efectul stabilizatorului final.
Stabilizatorii metalici, cum ar fi bariu, calciu și magneziu, nu protejează culoarea timpurie a materialelor PVC, dar pot oferi rezistență la căldură pe termen lung.Materialul PVC stabilizat în acest fel începe să devină galben/portocaliu, apoi treptat devine maro și, în final, devine negru după căldură constantă.
Stabilizatorii de cadmiu și zinc au fost utilizați pentru prima dată deoarece sunt transparenți și pot menține culoarea originală a produselor din PVC.Termostabilitatea pe termen lung oferită de stabilizatorii cu cadmiu și zinc este mult mai proastă decât cea oferită de cei cu bariu, care tind să se degradeze brusc complet cu semne mici sau deloc.
Pe lângă raportul factorului de metal, efectul stabilizatorilor sărurilor metalice este, de asemenea, legat de compușii lor săruri, care sunt principalii factori care afectează următoarele proprietăți: lubrifiere, mobilitate, transparență, schimbarea culorii pigmentului și stabilitatea termică a PVC-ului.Mai jos sunt câțiva stabilizatori de metal mixt comun: 2-etilcaproat, fenolat, benzoat și stearat.
Stabilizatorii de sare metalică sunt utilizați pe scară largă în produsele din PVC moale și produsele transparente din PVC moale, cum ar fi ambalajele alimentare, consumabilele medicale și ambalajele farmaceutice.
Ora postării: Oct-11-2023