Stabilizatori din PVCsunt aditivi folosiți pentru a îmbunătăți stabilitatea termică a clorurii de polivinil (PVC) și a copolimenților acesteia. Pentru materialele plastice din PVC, dacă temperatura de procesare depășește 160 ℃, se va produce descompunere termică și va fi produs gazul HCl. Dacă nu este suprimată, această descompunere termică va fi agravată în continuare, influențând dezvoltarea și aplicarea materialelor plastice din PVC.
Studiile au descoperit că dacă materialele plastice din PVC conțin cantități minuscule de sare de plumb, săpun metalic, fenol, amină aromatică și alte impurități, procesarea și aplicarea acesteia nu vor fi afectate, cu toate acestea, descompunerea termică poate fi atenuată într -o anumită măsură. Aceste studii promovează înființarea și dezvoltarea continuă a stabilizatorilor de PVC.
Stabilizatorii comuni din PVC includ stabilizatori de organotină, stabilizatori de sare metalice și stabilizatori de sare anorganică. Stabilizatorii de organotină sunt utilizate pe scară largă la producția de produse din PVC, datorită transparenței lor, rezistenței la vreme bună și compatibilității lor. Stabilizatorii de sare din metal folosesc de obicei săruri de calciu, zinc sau bariu, care pot oferi o stabilitate termică mai bună. Stabilizatorii de sare anorganice, cum ar fi sulfatul de plumb triblazic, fosfitul de plumb dibasic, etc. au o termostabilitate pe termen lung și o bună izolare electrică. Atunci când alegeți un stabilizator din PVC adecvat, trebuie să luați în considerare condițiile de aplicare ale produselor din PVC și proprietățile de stabilitate necesare. Diferiți stabilizatori vor afecta performanța produselor din PVC din punct de vedere fizic și chimic, astfel încât formularea și testarea strictă sunt necesare pentru a asigura adecvarea stabilizatorilor. Introducerea și compararea detaliată a diferitelor stabilizatoare din PVC sunt următoarele:
Stabilizator de organotină:Stabilizatorii de organotină sunt cei mai eficienți stabilizatori pentru produsele din PVC. Compușii lor sunt produsele de reacție ale oxizilor de organotină sau ale clorurilor de organotină cu acizi sau esteri adecvați.
Stabilizatorii de organotină sunt împărțite în conținut de sulf și fără sulf. Stabilitatea stabilizatorilor care conțin sulf este excepțională, dar există probleme în gust și în colotare încrucișată similară cu alți compuși care conțin sulf. Stabilizatorii de organotină non-sulfur se bazează de obicei pe acidul maleic sau pe jumătate esteri de acid maleic. Acestea le place stabilizatoarele de metil sunt stabilizatoare de căldură mai puțin eficiente, cu o stabilitate ușoară mai bună.
Stabilizatorii de organotină sunt aplicate în principal la ambalajele alimentare și alte produse din PVC transparente, cum ar fi furtunurile transparente.
Stabilizatori de plumb:Stabilizatorii tipici de plumb includ următorii compuși: stearat de plumb dibasic, sulfat de plumb din tribul hidratat, ftalat de plumb dibasic și fosfat de plumb dibasic.
În calitate de stabilizatori de căldură, compușii de plumb nu vor deteriora proprietățile electrice excelente, absorbția scăzută a apei și rezistența la intemperii în aer liber a materialelor din PVC. Cu toate acestea,Stabilizatori de plumbau dezavantaje, cum ar fi:
- având toxicitate;
- contaminarea încrucișată, în special cu sulf;
- generarea de clorură de plumb, care va forma dungi pe produsele finite;
- Raportul greu, care duce la un raport nesatisfăcător de greutate/volum.
- Stabilizatorii de plumb fac adesea produsele din PVC opac imediat și se decolorează rapid după căldură susținută.
În ciuda acestor dezavantaje, stabilizatorii de plumb sunt încă adoptați pe scară largă. Pentru izolarea electrică, sunt preferați stabilizatorii de plumb. Beneficiind de efectul său general, multe produse din PVC flexibile și rigide sunt realizate, cum ar fi straturi exterioare de cablu, plăci dure din PVC opace, conducte dure, piele artificială și injectoare.
Stabilizatori de sare metalică: Stabilizatori de sare din metal mixtsunt agregate de diverși compuși, de obicei proiectați în funcție de aplicații din PVC specifice și utilizatori. Acest tip de stabilizator a evoluat de la adăugarea de succinat de bariu și acid de palmier de cadmiu singur, până la amestecarea fizică a săpunului de bariu, săpunul de cadmiu, săpunul de zinc și fosfitul organic, cu antioxidanți, solvenți, prelungitori, plastifianți, coloranți, absorbitori, strălucitori, agenți de control al vâscozității, lubrifieri și artificiali, fla ar fi artificiali. Drept urmare, există mulți factori care pot afecta efectul stabilizatorului final.
Stabilizatorii de metal, cum ar fi bariul, calciul și magneziul nu protejează culoarea timpurie a materialelor din PVC, dar pot asigura o rezistență la căldură pe termen lung. Materialul din PVC stabilizat în acest fel pornește galben/portocaliu, apoi se transformă treptat spre maro și, în final, spre negru după căldură constantă.
Stabilizatorii de cadmiu și zinc au fost utilizate pentru prima dată pentru că sunt transparente și pot menține culoarea originală a produselor din PVC. Termostabilitatea pe termen lung oferită de stabilizatoarele de cadmiu și zinc este mult mai rea decât cea oferită de cele de bari, care tind să se degradeze brusc complet cu puțin sau deloc semn.
În plus față de factorul raportului de metal, efectul stabilizatorilor de sare de metal este, de asemenea, legat de compușii lor de sare, care sunt principalii factori care afectează următoarele proprietăți: lubrifiere, mobilitate, transparență, schimbarea culorii pigmentului și stabilitatea termică a PVC. Mai jos sunt mai multe stabilizatoare de metal mixte comune: 2-etilcaproat, fenolat, benzoat și stearat.
Stabilizatoarele de sare metalice sunt utilizate pe scară largă în produse din PVC moi și produse din PVC moi transparente, precum ambalaje alimentare, consumabile medicale și ambalaje farmaceutice.
Timpul post: 11-2023 octombrie